Ordin de restricție împotriva unei femei din Brăila care își bate iubitul și părinții acestuia

Ordin de restricție împotriva unei femei din Brăila care își bate iubitul și părinții acestuia
Un bărbat de 30 de ani din Constanța a încercat să păcălească o bătrână prin metoda „Accidentul”

O femeie din județul Brăila nu se poate întoarce acasă deoarece familia iubitului ei a cerut un ordin de protecție. Judecătorul le-a aprobat cererea, în condițiile în care femeia este acuzată că îi bate frecvent pe iubit și pe părinții acestuia.

Cei doi iubiți au împreună un copil și locuiesc în casa părinților băiatului din localitatea Tătaru.

Surse apropiate anchetei spun că în familie au izbucnit numeroase scandaluri provocate de femeie.

După ce consumă alcool, aceasta devine agresivă, distruge lucrurile din casă și îi bate pe membrii familiei, inclusiv pe concubinul său. Polițiștii chemați să pună capăt scandalurilor au întocmit dosar penal pentru violență în familie, dar victimele s-au adresat instanței pentru a cere ordin de protecție împotriva femeii.

Un judecător de la Judecătoria Făurei le-a dat dreptate și i-a interzis femeii să se apropie de casă pe o durată de 30 de zile.

„Obligă intimata ca, pe o durată de 30 zile de la emiterea prezentului ordin de protecţie, să păstreze o distanţă de minim 100 de metri faţă de victime şi de locuinţa acestora. Dispune evacuarea intimatei din locuinţa victimelor, pe o perioadă de 30 zile de la emiterea prezentului ordin de protecţie. Atrage atenţia intimatei că încălcarea măsurilor dispuse prin prezentul ordin de protecţie constituie infracţiune. Prezenta hotărâre se va comunica de îndată structurii Poliţiei Române în a cărei competenţă teritorială îşi au domiciliul victimele”, se arată în decizia Judecătoriei Făurei.

În paralel, polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal care o vizează pe concubina violentă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Și-a trimis sora geamănă la muncă, în locul ei, dar a făcut o greșeală! Cum...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe...
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
Calendar ortodox pentru ziua de 24 mai 2024: De ce este slăvit Sfântul pomenit în...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Prânzul, tot mai scump pentru angajații români. Câți bani cheltuiesc lunar
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Unde vrea Marea Britanie să construiască următoarea mare centrală nucleară?
×